Ţinuturile mele şi stolul de păsări albe al lui Kawabata
Proaspăt revenită de pe tărâmurile lui Tito sau ale lui Milorad Pavic, observ că “Ţinuturile sudului” m-au vegheat şi de la distanţă.
“Andra Rotaru a crescut mult de la primul volum la acesta, stilul ei a devenit sigur, matur, s-a feminizat; este o scriitură „coaptă”, lucrată şi în acelaşi timp proaspătă. Ţinuturile sudului este un volum pe care îl citeşti cu plăcere, îl răsfoieşti apoi la întâmplare şi versurile curg, învăluitor. În ele nu afli nici durere, nici bucurie, nici sfâşiere, dar nici împlinire, ceea ce îţi permite o lectură confortabilă emoţional – în sensul bun al cuvântului -, într-un registru şi într-o cheie moderată, a unui lirism ne-tensionat şi ne-tensionant, dar totuşi convingător. Nu te aruncă în hăurile unei interiorităţi contorsionate, ci te menţine pe suprafaţa ondulată a unei sensibilităţi feminine mai degrabă orientale, discrete, orientate spre „partenerul” de dialog – bănuieşti adâncimile acestei sensibilităţi, dar mai importante pentru eul poetic par crearea unei atmosfere, sugestia, obiectele simbolice ale acestei lumi, gesturile ritualice, ceţurile amintirii. Emoţia se descarcă prin intermediul unor scenarii cvasi-ritualizate, „reale”, imaginate sau rememorate, în care oficianţi sunt „eu” şi „tu”, femeia şi bărbatul iubit, acum despărţiţi, odinioară uniţi, într-un univers concentrat, axat pe câteva elemente-cheie: apa, marea, iarna, fereastra, lumina, pereţii, camera, oraşul, călătoria. Ceea ce nu înseamnă că acestui lirism îi lipseşte forţa, dar este o forţă implozivă, care se năruie în interior, cumva suicidar-inutil, dar fără să dramatizeze, ca într-o poveste de dragoste japoneză. Mie cel puţin Ţinuturile sudului mi-a lăsat un „gust” amărui de Kawabata dintr-un Stol de păsări albe.
Fireşte, există un filon expresionist care nu poate fi trecut cu vederea şi o influenţă dinspre această zonă, vizibilă şi la nivelul elementelor care alcătuiesc universul, pe care le-am întâlnit în poezia nouăzecistă sau douămiistă de factură neo-expresionistă. Andra Rotaru amestecă însă acest expresionism existenţial cu un suprarealism soft (poate, mai bine spus, un imagism suprarealist), cu tăieturi feminine, nedisonante. Nedisonant, să ne înţelegem, în cazul Andrei Rotaru, înseamnă nu lipsa ţipătului, ca „material” liric, ci acordarea disonanţelor într-un „zgomot alb”, senzaţia de ansamblu muzical, respiraţia de mare a versurilor. Ceva înfricoşător, pe dedesubt, dar frumos, armonios, odihnitor la suprafaţă. În această conversie şi în această respiraţie se află forţa (feminină) şi originalitatea acestui volum, care, dincolo de ce este în sine, anunţă o traiectorie poetică plină de surprize. “, a scris Raluca Dună în revista România Literară (nr. 29/2010)
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Ţinuturile Septentrionului
“Poezia Andrei Rotaru este mai aproape de șaptezecism decît de congenerii săi sau de predecesorii imediați. Unele versuri par extrase dintr-un posibil volum al unui Virgil Mazilescu adus la zi: „zilele acestea încep cu zilele de altădată:/ cineva se așază pe marginea patului,/ mă întreabă dacă nopțile sunt imprimate pe piele,/ dacă am visat cum mă acoperă nisipurile./ (mirosul tău de brad se răspîndește în camera mea)”. „Personajele” acestor poeme sînt nenumite direct, imprecise, sînt euri stranii pe care poeta le invocvă familiar dar pe care nu ajungem să le cunoaștem. Cînd se adresează la persoana a doua, nu putem hotărî dacă efectiv adresarea vizează un altul sau este o persoană generică „tu”, un alter-ego al celei care rostește. Procedeul e cunoscut din poezii semnate demult de Ana Blandiana sau Ileana Mălăncoioiu. Andra Rotaru pune o discreție a exprimării comparabilă cu a celor două semnificative predecesoare și ale căror influențe, fie că sînt recunoscute și asumate sau dimpotrivă, transpar în poezia sa.”
* extras de pe blogul lui Horia Gârbea (http://horiagarbea.blogspot.com/2010/07/carti-noi-andra-rotaru-tinuturile.html)
* acelaşi text a apăut şi în Săptămâna Financiară (6 august 2010), cu titlul “Confirmarea unei mari promisiuni”: http://www.sfin.ro/articol_20631/confirmarea_unei_mari_promisiuni.html
** nu am mai ascultat de mult HIM, astăzi da: http://www.youtube.com/watch?v=Q0723rjpyWA&feature=related
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
“Ţinuturile sudului” la Timişoara
În urmă cu puţin timp, Robert Şerban mi-a trimis câteva întrebări despre cel mai recent volum al meu, “Ţinuturile sudului”. Urma să realizăm un interviu pentru revista Orizont din Timişoara, iar de data aceasta, nu mai eram eu intervievatorul. Orizontul nr. 7 din 23 iulie 2010 a apărut…Un mic extras din interviu:
De la apariţia volumul tău de debut, „Într-un pat sub cearşaful alb”, şi până la recent apărutul „Ţinuturile Sudului” au trecut cinci ani. Pare mult, mai ales că eşti un scriitor tânăr, şi se pare că tinerii au o febrilitate în mai toate gesturile, inclusiv în cele editoriale. Aşa a fost să fie sau e vorba de o strategie literară în această revenire?
Nu asta mă îngrijorează acum, cât mă îngrijorează că mi-am dat seama că pot să scriu doar când există nişte forţe exterioare sau interioare ce anunţă un dezechilibru. Mi-e teamă de ele, pentru că atunci mă rup de lume, prietenii îmi par nişte vietăţi încă dragi, dar îi privesc ca şi cum ar fi veniţi de undeva de departe şi am nevoie recurent, de o sursă de adrenalină feroce, pe care uneori o provoc, ca să-mi fie mai aproape dezlănţuirea. Nu au trecut 5 ani de la debut, mai degrabă au trecut nişte etape care, pentru că nu a existat un context favorabil, au aşteptat până când ceva a dezlănţuit o teroare autentică în limbajul meu. Nu e chiar plăcut să simţi pe viu. E mai uşor să scrii imaginându-ţi că trăieşti sau vezi anumite cadre, poveşti, întâmplări. Acum mă simt epuizată şi vara aceasta o simt fadă, tocmai pentru că m-am vindecat. Sunt din nou într-un echilibru, căruia nu-i găsesc un sens, aşa că aştept din nou hazardul acela minunat, care pune lucrurile în mişcare.
Continuarea aici: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/iulie2010.pdf
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Un interviu de despărţire
“Plec din Târgu-Jiu cu o oarecare nostalgie. În prima zi a venirii îi scriam Liviei Roşca un SMS în care-i spuneam că am ajuns în locurile “noastre”, după ani şi ani, iar ea îmi răspundea că “tinereţea nu se mai întoarce niciodată”. Am trăit în această săptămână fiecare moment, conştientă că acest “acum” nu se va mai întoarce…”
Continuarea aici: http://www.gorjeanul.ro/societate/poeta-andra-rotaru-plec-din-targu-jiu-cu-o-oarecare-nostalgie?Itemid=135
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Manuscrisul de la Gorj (12-16 iulie 2010)
În perioada 12-16 iulie 2010 am participat la primul atelier de scriere creativă organizat la Târgu Jiu, intitulat “Manuscrisul de la Gorj”. Finalitatea acestui curs de creative writing va fi editarea la finele acestui an a unui cărţi de poezie. Un manuscris pe care tinerii participanţi la acest atelier de scriere creativă ni-l vor propune în luna octombrie a anului în curs. Manuscrisul va fi publicat la una dintre editurile de renume din Bucureşti.
Cea mai mare bucurie a fost să văd cum după terminarea orelor de curs, relaţia ucenic- profesor se transforma într-o prietenie frumoasă, motivată de un interes comun pentru poezie. Iar tineri precum Alexandra Belgun, Alexandra Mănescu, Alexandru Popete sau Andreea Eva sunt mult mai mult decât nişte tineri care scriu, sunt şi nişte nume pe care probabil în curând le vom auzi vehiculate în mediul literar. Sper ca selecţia acestui manuscris de la Gorj să fie una dificilă, juriul putând să ajungă chiar la conflicte. Şi va fi bine să fie astfel, pentru că Andrei Novac, Dan Mircea Cipariu, Cornelia Maria Savu şi eu avem păreri la care ţinem, unele comune, altele probabil divergente. Cum în ultima vreme tinerii din orice colţ al României scriu bine, ştiu cât de greu e să faci parte dintr-un juriu, mai ales că e o responsabilitate să fii tu cel care poţi schimba cursul unei vieţi. Pentru că un volum de debut îţi poate schimba acest curs.
O altă mică bucurie a fost aceea că la Târgu Jiu am avut parte şi de o lansare a “Ţinuturilor sudului”, volumul recent apărut la Editura Paralela 45. Iar de acum înainte, acest volum se va găsi şi la Biblioteca Christian Tell din Târgu Jiu, poate cel mai important lucru pentru un scriitor. Mai multe despre aceste evenimente aici http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/“tinuturile-sudului”-in-orasul-lui-brancusi/ şi http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/andra-rotaru-aduce-la-targu-jiu-„tinuturile-sudului”/
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
I`ll drink water till I die
Reportajul de la Colocvii şi Editorialul de azi, 29 iunie 2010, pe Agenţia de Carte: http://www.agentiadecarte.ro/2010/06/dintii-buni-si-cei-stricati-ai-tinerilor-scriitori-romani/
şi http://www.agentiadecarte.ro/2010/06/cts-a-luat-la-bani-marunti-debutul-in-literatura/
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Le-aş citi pe melodia celor de la Noir Desire, Sober Song
Prima cronică la Ţinuturi am citit-o în drum spre Alba
Cu o zi înainte de a pleca spre Alba Iulia, la Colocviul Tinerilor Scriitori, am încercat să citesc semnalarea pe care o făcea Liviu Antonesei în Observator Cultural. Am avut ceva ghinion, n-am găsit revista pe unde am reuşit să ajung, apoi m-a prins ploaia şi căutările mele au fost cam stopate. Dar pe tren am citit revista. Începe aşa: ”Acum cinci ani, primeam de la Andra Rotaru, o tînără poetă despre care nu ştiam atunci nimic, volumul Într-un pat sub cearşaful alb (Editura Vinea, Bucureşti, 2005, „Postfaţă“ de A. Urmanov, volum laureat cu Marele Premiu „Ion Vinea“ pentru debut în poezie, ediţia a XV-a). Nu ştiu cît m-a impresionat acel premiu, dar „Postfaţa“ lui A. Urmanov, în gustul căruia aveam deja încredere, cu siguranţă m-a impresionat. Aceasta se încheia cu vorbele: „Într-un pat sub cearşaful alb este un volum unic pînă acum“ – şi nu se înşela! De altfel, pe lîngă premiul amintit, cartea a mai primit sumedenie de premii, de la cel pentru opera prima al Festivalului Naţional „Mihai Eminescu“ la Premiul pentru Debut al Asociaţiei USR Bucureşti. În 2008, această „biografie lirică“ a Fridei Kahlo, acest „autoportret cu mască“, după formula unui tînăr critic, a avut parte şi de o ediţie spaniolă. ” Continuarea aici: http://www.observatorcultural.ro/DIN-FOIĹOR.-Poetii-mei-Andra-Rotaru*articleID_23905-articles_details.html
Şi comentariile sunt savuroase:)
PS: Poza e de la Alba, ceva de genul “poet serios caut să uit melodii precum Alejandro”
))))
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Prima semnalare despre Ţinuturile sudului, în Observator Cultural
În revista Observator cultural de mâine, 23 iunie 2010, va apărea prima cronică sau primele însemnări despre recentul volum “Ţinuturile sudului”, Editura Paralela 45. Nu îmi mai aduc bine aminte dacă şi în urmă cu 4 ani, primul care semnala apariţia volumului “Într-un pat sub cearşaful alb” (Editura Vinea), era tot Liviu Antonesei.
În timp, ne-am mai revăzut doar de vreo 2 sau 3 ori, fie la târgurile de carte, fie la festivalurile literare din Iaşi, pierzând aproape de tot chiar şi legătura electronică. De cele mai multe ori era ca într-un film alb negru netitrat când vorbeam pe mail. El îmi descria cum scrie zeci de hârtii urmărit de privirea căţelului său, pe care, nu ştiu de ce, mi-l imaginam o combinaţie între collie şi terrier sau canish. Oricum, un câine mare, auriu, cu urechi pufoase. Un fel de Montmorency: “Montmorency, cu un băţ în gură./ Două potăi cu o înfăţişare suspectă,/prieteni de-ai lui Montmorency. George ducând haine şi pleduri/ şi fumând o pipă scurtă…”(Jerome K. Jerome, “Trei într-o barcă”)
Îmi plăcea că domnul căţel se juca cu nişte lămâi pline de mucegai, obsesiv. Nu pot să redau atmosfera, e ceva ce găsesc în filme. Pluteşte totul în fum de rolă cinematografică şi iz de sală în ruine.
Şi mă bucur că Iaşiul dă primele semne despre Ţinuturile sudului, mai ales că tot la Iaşi sunt multe persoane care m-au privit cu multă bunăvoinţă, încă de dinainte de a debuta. Şi mă mai bucur şi pentru că mâine e 23 şi în orice zi, un 23 mai are nevoie doar de o oră pentru a se împlini. Sau de două.
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Urmează Colocviul Tinerilor Scriitori, Alba Iulia (24-26 iunie 2010)
Debutul s-a produs în pat. La Mănăstirea Râşca, în 2005, experimentam diverse modalităţi de a scrie, printre care şi privarea de somn. A nu se înţelege că mi se impunea, ci aşa doream eu. În ultima seară petrecută acolo, înainte de alegerea volumelor ce urmau să fie publicate la Vinea, aveam de scris vreo 30 de poeme. La cel de al 28-lea m-am blocat. Auzeam deja refrene, rime, goarne şi îmi spuneam că nu mai pot, e timpul să dorm, că mi se făcea rău. Atunci, de pe cearşaful patului au început să iasă forme geometrice şi flori& alte bizarerii. Le-am descris rapid într-un poem. A doua zi, datorită halucinaţiilor auctoriale, m-au ales pe mine şi pe Livia Roşca (a refuzat publicarea la Vinea) şi pe Diana Geacăr, spre publicare. Intuise Urmanov că sunt mai poetică atunci când uit de mine, decât atunci când sunt odihnită. Şi tot în pat mi-a venit ulterior ideea că aş putea scrie despre Frida, pe care o primisem cadou pe la 17 ani, împachetată între copertele unui album Taschen, mai mare decât cearşaful meu.
Mai multe date despre acest Colocviu, organizatori sau ediţii precedente, aici: http://colocviu2010.wordpress.com/
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Prima lansare
a “Ţinuturilor sudului” (10 iunie 2010, Bookfest) a fost de la excelent în sus. Nora Iuga a sosit la timp, Soviany era prins în trafic şi nu mă mai aşteptam să ajungă, dar toate dezavantajele s-au transformat într-un imens avantaj. Pur şi simplu s-a întrerupt şirul lansărilor şi şi-au făcut loc cuvintele lui. A punctat bine ceva ce am observat de curând la mine: cu cât un anumit lucru/persoană este la o anumită distanţă, cu cât o piele, o voce se păstrează neatinse, de abia atunci le simt şi de abia atunci există o apropiere. O intimitate retractilă…Şi a mai punctat ceva bine: acea teroare de umed, rece, probabil de tot ceea ce ţine de tactilul apropierii dintre doi oameni. Oricum, Soviany a înţeles asta psihanalizând textele, pentru că nu a fost un discurs, a fost pur şi simplu mai mult. Nora m-a făcut de vreo două ori să-mi muşc buzele ca să nu mă comport pecum o fetiţă care şi-a julit genunchii, a intuit povestea, a intuit ce este sub marea din Ţinuturi. După lansare am stat pe la terasele Bookfestului cu gaşca proaspăt reîntregită şi m-am simţit iar pe mine, ceea ce se întâmplă rar. Câte ceva despre lansare şi aici, pe blitz-show
Iar în umătoarea zi m-am rătăcit la Noaptea Albă a Galeriilor unde m-am simţit precum Gala în mijlocul tablourilor unui artist f. tânăr, la TC Studio (Hanul cu Tei).
Sper să aibă un viitor minunat…cu sigla aceea care este de fapt pentru mine un suport “de încheieturi”. Şi îi mulţumesc Simonei că a avut răbdare să mă aştepte până la 01: 30, când am binevoit să-mi fac apariţia. A fost o săptămână minunată, mai rău e că i-am prins gustul şi cred că mai vreau…
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Prima zi de Bookfest şi un sabor especial…
Astăzi a fost o zi bună. Încep ca dependentul care după ce se lasă de vicii, îşi scrie în carneţel dacă mai poate sau nu, încă o zi … Eu nu am mai putut nici o zi fără, 
aşa că la ora 11:00 am ajuns la deschiderea Bookfestului (Romexpo). Ştiam că vine şi un scriitor spaniol, Lorenzo Silva, pe care l-am cunoscut în noiembrie 2009, la un festival de literatură în Mexic. Romexpo m-a întâmpinat cu o uriaşă caniculă (31 de grade), dar cu o atmosferă de vacanţă, lejeră, fără crispări inutile.
M-am bucurat mult de revederea cu Lorenzo şi apoi nu am mai fost atentă la tăierea panglicii festive, la discuţiile din jur, la nimic. Am încercat să asist la un discurs de inaugurare, din gama lucruri “care trebuie făcute”. Venisem cu o prietenă care nu a rezistat şi a început să se plimbe pe la standuri. A venit cu aparatul foto la mine spunându-mi să vin repede să văd ceva. Acel ceva era coperta cărţii mele, “Ţinuturile sudului”, de dimensiuni uriaşe, lipit de un parapet al standului editurii. M-am pozat cu marea, cu titlul, cu coperta şi am pupat pe toată lumea care îmi ieşea în cale (dintre cunoscuţi). Şi afişele de la Cartea Românească & Polirom sunt reuşite, cu pozele autorilor ce îşi lansează volumele acum (Despot, Duţescu, Oişteanu ş.a.)
O altă surpriză plăcută a fost să văd că, în cadrul Salonului de carte în limba spaniolă existau şi multe cărţi ale autorilor români traduşi în spaniolă. O altă bucurie: Volumul “En una cama bajo la sabana blanca” (omologul în traducere spaniolă al volumului “Într-un pat sub cearşaful alb”) apărut la Bassarai Ediciones în 2008, este pe raft. Nu ştiu cine e “vinovatul”, dar m-am simţit tare bine să văd că acum vine el la mine, nu mă mai duc eu în ţara lui de provenienţă editorială. După multe drumuri printre standuri şi o grămadă de cărţi reduse cumpărate (30 de cărţi şi noi şi f bune pot fi achiziţionate cu doar 200 de RON!, ceea ce nu se prea întâmpla la alte târguri), am fost întrebată de Lorenzo Silva dacă vreau un crime fiction sau altceva, dintre cărţile care îi fuseseră aduse la târg. Nu ştiu de ce nu beneficiază încă de o traducere în română, dar până atunci voi încerca să citesc “El blog del Inquisidor” . Autorul poate fi găsit şi pe www.lorenzo-silva.com.
Apoi am stat la o terasă şi am băut cred că prima bere pe 2010 cu Ileana Mălăncioiu şi White Noise, pe o ploaie agitată, de vară.
PS: Revin poate mâine, după lansarea “Ţinuturilor sudului”. Şi revin şi cu poze ale celor doi invitaţi ce vor vorbi despre volum, Nora Iuga şi Octavian Soviany. Pentru „uitaci”, lansarea mea e la ora 16:00, la standul Editurii Paralela 45!
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Post Maratonul de Poezie şi Jazz
În seara zilei de 4 iunie 2010, începând cu ora 22:00, foaierul Teatrului Naţional de Operetă “Ion Dacian” a devenit spaţiul în care 33 de poeţi s-au întâlnit faţă în faţă cu jazzul, într-un maraton de poezie şi jazz ce a ţinut până în dimineaţa zilei de 5 iunie 2010, ora 05:00. Aflat la cea de a doua ediţie, “Maratonul de Poezie şi Jazz” a adus pe scenă nume de referinţă ale literaturii române contemporane. A fost o a doua ediţie mai densă, mai bine organizată, care naşte deja ideea de continuitate iminentă a acestui tip de eveniment.





Unul dintre seniorii ce au participat şi la această ediţie, Ioan Es. Pop ne-a mărturisit spre finele nopţii de maraton: “Cu cât sunt mai mulţi poeţi şi muzicieni, înseamnă că literatura şi muzica au un sens mai intens, au o putere mai mare de iradiere, dovadă că în seara aceasta, după părerea mea, faţă de anul trecut, lucrurile au fost mai bine rulate şi publicul a fost mai apropiat şi mai convins de faptul că 33 de poeţi pot să facă o mică armadă literară. Odată pornit un astfel de eveniment, înseamnă că există foarte mulţi entuziaşti care le imaginează. Întotdeauna imaginatorii stau în faţă, sunt ca nişte căpitani de corabie şi stau în faţa celor ce sunt aşteptaţi să se înroleze la drum, pentru descoperirea unei Americi, poate interioare.” Tot mini reportajul pe www.agentiadecarte.ro
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
A sosit din tipografie cartea! Zilele astea e la TNCP (2-5 iunie 2010) la standurile de la USR
Veştile bune apar în timp ce-mi fac somnul de dimineaţă, aşa că nu ştiu ce să mai zic, să dorm mai mult? După telefonul primit de la Editura Paralela 45, am plecat pe fugă spre USR- transformată în TNCP (Târgul Naţional al Cărţii de Poezie) şi a fost o surpriză plăcută să aflu că volumul bătea autostrada Piteşti-Bucureşti către Târgul Naţional al Cărţii de Poezie…La sediul USR atmosfera e super, îţi fug ochii şi nu ştii ce să alegi, iar banii, dacă îi ai, îţi rămân pe acolo. Nu regreţi! Am dat nas în nas cu câţiva scriitori dragi mie, aşa că le-am dat deja Ţinuturile, altora urmează să…Apoi am luat-o pe draga mea Simona Vilău de braţ şi ne-am învârtit între Romană-Universitate-Lipscani. Mă simţeam ca-n vacanţă, iar drumeţia pe Lipscani (ptr. relaxare) s-a soldat cu câteva vopsele pe haine şi-n plămâni. Artele plastice-s la ele acasă pe Lipscani, asta e clar! Ah, încă o întâlnire memorabilă…a fost revederea unui fost coleg de la Tonitza, Marius Ghiţă…au trecut vreo 12 ani de la terminarea liceului. Iar Ţinuturile sudului ne-au adus faţă în faţă. (Merci!) Ce pot să spun, I`m excited, iar mâine e şi Maratonul de poezie şi jazz…unde cartea va circula pe scenă, prin scenă, prin bar, prin pian, peste tot! Sau aşa mi se va părea mie. Iar la prima oră se va duce cu tot cu mine la Mogoşoaia pentru filmări lângă lac. Ileana Bâja rulls & Poezie pe pâine!
Aici redau câteva fragmente despre Ţinuturi, scrise de oameni dragi, Marin Mălaicu-Hondrari şi Livia Roşca, pentru că am optat ca pe volum să nu apară decât versuri…într-un final.
“Ce sunt “Ţinuturile sudului”? Ce geografie au şi ce vietăţi le populează? Cine le stăpâneşte? Se bat sau nu, între ele, aceste “Ţinuturi ale Sudului”? Nu sunt întrebări spectaculoase, dar sunt legitime pentru orice fel de geografie, chiar dacă simbolică precum aceea creată de poeta Andra Rotaru. Iar eu, care ştiu deja răspunsurile, îţi spun un secret: “Ţinuturile sudului” sunt două suflete ca două plăci tectonice desprinse cândva din aceeaşi bucată. Toată cartea este un minunat poem de dragoste în care apropierile şi depărtările îndrăgostiţilor sunt dramatice, vii, dar deloc patetice. Ţii în mână un volum de poezie cu efectul unei şedinţe de hipnoză pentru că “Ţinuturile sudului” sunt ale Andrei Rotaru, însă pot fi, în întregime, şi ale tale.” Livia Roşca
“E aşa cum bănuiam: Ţinuturile sudului sunt fascinante, pline de visare. Şi mai e ceva aşa cum bănuiam: despre poezie nu se poate vorbi, numai că Andra Rotaru vine pe urmele lui Wittgenstein şi adaugă: despre ce nu se poate vorbi e încă şi mai greu să se tacă.” Marin Mălaicu-Hondrari
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
A venit şi coperta Ţinuturilor…cu happy end
Aceasta este şi sper să fie cu noroc! Cu o mică remediere a unui cuvânt despărţit greşit, aşa va arăta!
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Un prim interviu înainte de lansare
Spre ce “punct cardinal” al poeziei ne îndreaptă volumul “Ţinuturile sudului”? Te consideri ancorată suficient în prezentul literar? Şi, dacă da, cu ce se “mănâncă” el?
Dragă Simona, de când eram mic copil am avut probleme cu roza vânturilor şi ale ei puncte cardinale. Nu am reuşit niciodată să aflu cum e să mergi prin locuri necunoscute, ghidat fiind de N, S, V, E, busole sau muşchi de pământ. Mi se pare o impietate să vrei să ajungi undeva în momentul în care singurul lucru cu adevărat posibil este neprevăzutul. Îmi este mai aproape. Ştii că aceste Ţinuturi s-au creat din ceva ce apărea şi dispărea, încât nici un spaţiu în care intram pentru a mă acomoda cu el nu-mi lăsa posibilitatea de a rămâne. Aşa cum şi scriu, lucrurile frumoase nu au voie să dureze prea mult. Mai întâi trebuie să fie monstruoase pentru a le simţi savoarea, apoi e bine să pleci de acolo. Rămâi cu ceva ce nu uiţi. E ca un mariaj să scrii. Sunt primele luni de nebunie totală, apoi o decandenţă în care musteşti. Am vrut ca aceste Ţinuturi să fie precum poveştile pe care ni le citeau adulţii în copilărie, un spaţiu în care intrând, simţi că se poate întâmpla aproape totul, că bucuria există nestingherită de nimic, că persoanele dispărute pot fi vii, că “nefericirea doare”, că poţi arunca doar cu o privire, precum în “Zabriskie Point”, casele în aer. Şi nu eşti sigur de ceea ce se întâmplă în aceste spaţii, siguranţa nu este punctul forte în Ţinuturi, până în momentul în care te simţi iar dependent de stările pe care le-ai avut trecând prin ele. Şi nu-ţi mai pasă de tine, vrei cu orice preţ să mai guşti exact din lucrurile de care ţi-e teamă, pe care te fereşti să le întâlneşti în viaţă.
Nu mă simt ancorată în prezentul literar, dacă acesta se traduce prin mondenitate, prietenii constante cu diverse persoane…De abia îmi iau mie pulsul. Încă trăiesc cu senzaţia că nu mă simt ca peştele în apă printre cei înconjurători, probabil că şi las impresia că locul meu nu e acolo. Îmi plac schimbările. Îmi place să stau în casă. Îmi place să mă “amestec” cu pământul, cu mâlul, cu livezile de cireşi uscaţi. Dacă aş răsturna un pic întrebarea ta, ar ieşi: e suficient prezentul literar?, şi ţi-aş spune: nici nu există. Ce e prezent ca prezentul trece.
De unde ai pasiunea aceasta nebunească pentru ţinuturi îndepărtate, dacă nu geografic, cel puţin afectiv? Ce leagă primul volum de al doilea?
Am copilărit pe malul Mării Negre. Stăteam cu orele la ţărm, uitându-mă spre larg. Tânjeam să mă fac marinar, dacă ar fi fost posibil. Luam exemplul unchiului meu, Aurel. De atunci ştiu cum miroase ceva venit de departe. Nucile de cocos, bananele încă necoapte, gumele şi abţibildurile cu indieni care se imprimau pe pielea mâinilor. Din fiecare voiaj pe mare, unchiul îmi mai aducea câte ceva, îmi mai povestea cum e în Bankok, Singapore, Tripoli, Barcelona…am sute de vederi de acest fel. Mă fascinau coralii. Îi puneam în vase cu apă, puneam şi peştii aduşi de bunica de la piaţă, încercând să-mi creez propria mare. Un ţinut.
Volumul acesta probabil că a simţit nevoia să apară când ceva din mine l-a chemat. Sunt tot ceea ce vine şi pleacă, sunt Constanţa aceea de demult, sunt în primele dimineţi, sunt în mirosul casei de la Constanţa. Şi când ceva din prezent a redeşteptat acel spaţiu, s-au suprapus persoanele dispărute cu cele reale, am atribuit persoanelor din prezent acel iz de apă stătută. E bine să scrii, nimic nu rămâne, nimic nu pleacă, şi totuşi, uneori autorul e cel care uită şi îşi doreşte să distrugă ce a construit.
Primul volum se leagă de al doilea într-un mod straniu. Îmi place să mă arunc cu capul înainte în lucruri pe care nu le pot controla, deşi e distructiv uneori. Emoţional mai ales. Nu pot fi decât subiectivă vorbind despre aceste lucruri. Scriu despre lucrurile cărora le pot rămâne fidelă emoţional. Iar nestatornicia e una dintre aceste constante. Hilar.
Descrie-ne, în câteva propoziţii, traseul către acest “sud” al poeziei. Pe unde trebuie să meargă cititorul ca să dea de punctul terminus al odiseei acesteia?
Mă simt într-un spaţiu al tuturor posibilităţilor citindu-ţi întrebarea! Acesta e şi unul dintre subiectele care-mi plac. Ştii cum e să te duci la biserică şi să nu îţi dai seama dacă poţi să aprinzi lumânări la vii sau la morţi? Să te îndrăgosteşti şi să nu ştii dacă scrii într-o stare de euforie sau panică- pentru că intuieşti că scrii tot despre tine, într-o variantă masculină? Să vrei să te amesteci cu lumea, cu ceilalţi şi apoi să intri aproape într-o stare comatoasă? Cititorul ar trebui şi el să creadă că totul e posibil, că acum e o sărbătoare continuă, că marea încă se izbeşte de stânci, că lucrurile sunt de neoprit şi se pot întâmpla. Şi să-şi însuşească repede orice revers, orice ireversibilitate.
Ce o ţine “în priză” pe Andra Rotaru? Povesteşte-ne despre viciile tale cotidiene şi “păcatele” unei scriitoare.
Mă înec în muzică, e unul dintre lucrurile care mă ţin aproape de mine, care mă inspiră şi mă bucură. Am totodată viciul ciclotimiei, al empatiei cu plus sau minus, al unei spontaneităţi afective care poate face o casă să se disloce din temelii. Atunci mi se spune că “mă hăhăi”. Pe Nora Iuga am auzit-o prima dată spunându-mi că aşa râd eu când mă bucur de ceva. Ca un căţeluş gata să facă pipi. Nu am ce să-mi fac, bucuria e prea intensă uneori de merit o asemenea comparaţie minunată. Gândesc afectiv, inteligenţa mea e dependentă de stări. Uneori mă bucură şi lucrurile mai puţin senzoriale, dar acelea aparţin deseori de voinţă. Iar păcatele mele (ce expresie bizară!)…ar fi unele peste altele, ca într-o piramidă a trebuinţelor, strâns legate de lucrurile care-mi fac ochii să aibă iar viaţă în ei. În mare pare a timpului sunt goi. Încă nu pot să scap de senzaţia că altcineva trăieşte deseori în locul meu, că acel altcineva se bucură sau face lucrurile în locul meu. Dualitatea asta erodează atât de mult încât atunci când Andra simte şi vede, e ca un mânz care dă pentru prima dată de ceva. Şi cu un strop de timiditate excesivă, ca să scap de toate astea, scriu.
Dacă Andra Rotaru nu s-ar mai trezi Andra Rotaru într-o zi, ci un alt scriitor (din toate timpurile şi de peste tot), care ai vrea sa fie acela şi de ce?
Măi, uneori vreau să fiu Yukio Mishima şi să-mi fac sepuku. Am deja-vu-uri că sunt în Japonia. Alteori vreau să fiu Kundera şi să scriu eu “Nemurirea”. Uneori vreau să fiu scoţian şi să scriu precum Robert Burns “My Red, Red Rose”. De cele mai multe ori am fost Jim Morrison. La 13 ani, după ce am văzut filmul “The Doors”, luam “An American Prayer” şi fugeam să mă ascund prin căpiţele de fân de la Sîngeorz Băi ca să citesc. Datorită lui şi muzicii lui am început să scriu. A fost şi Baudelaire de vină, dar mă făcea să plâng şi să scriu şi să plâng şi să scriu. Dintre scriitorii români aş vrea să pot să mă “asemăn” mai mult cu Nora Iuga (la fire, energie), cu Dan Coman (ca să pot să vorbesc cu o cârtiţă galbenă), cu Livia Roşca (partea solară a ei e fosforescentă)…cu SGB (ca să pot să mă detaşez cu totul de mine, eventual să zbor ca o barză, sau pe o barză). Uneori e bine să fiu Andra. Pentru că zâmbeşte frumos când îi vine. Atunci nu mai scrie, doar zâmbeşte.
În ce relaţii eşti cu artele vizuale? Deoarece avem informaţii cum că ai fi studiat la şcoli specializate de artă.
Am dat la Tonitza dintr-o dorinţă proprie. Desenam cai mulţi. Şi vapoare. Îmi aduc aminte că Arina, sora mea, mă susţinea. Poate mai mult din motive estetice, poate pentru că orice fiinţă cu păr lung şi haine lungi şi care asculta muzică bună mi se părea că face parte din “familia mea”. Credeam că la Tonitza e un mic rai hippiot, că mă voi înconjura de păr şi miros de culori şi cărbune, şi că oamenii aceia pot să înţeleagă totul. Au fost cei mai buni ani ai mei acolo, m-a ajutat această formare de-a lungul timpului. Aş fi fost o inadaptată în alt mediu, sau dacă m-aş fi adaptat, ar fi fost o tortură. Apoi am cochetat mai puţin de un an cu o facultate de Arte. Simţeam că e şi altceva în mine, încă nu ştiam de unde am o forţă aproape inumană care nu mă lăsa să fiu mulţumită acolo unde mă aflam. Am descoperit-o la scurt timp, deşi, neştiind ce e, ce înseamnă, mi-era teamă de ea. Şi cu cât mi-era mai teamă de ceva, cu atât mă aruncam mai mult înspre ea.
Am debutat în 2005 cu un volum care transpunea picturile Fridei Kahlo în versuri, “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Restul e…încă prezent.
În notă similară: în ce culori ai “picta” poezia românească actuală şi ce anume ai schimba la acest context?
M-am săturat până peste cap de poezia care parcă decupează discuţii din cartierele noastre dragi şi le inserează sub formă de poezie. Poezia asta “cartieristă”, deşi cu tehnici bune, sper să nu mai ţină foarte mult. Abilităţi tehnice au mulţi, e ca şi cum te duci câteva luni la nişte cursuri de creative writing, şi apoi ieşi mare scriitor. Aiurea! Sunt folositoare, dar nu atât de mult. Nu poţi să pui ceva unic şi original în ceva ce nu este făcut pe dimensiunea potrivită. Nici butoaiele de vin nu sunt potrivite pentru vinuri de soi…unele sunt înalte, de piatră, altele de sticlă, altele din coji de copac. Şi ca să folosesc un cuvânt pe care nu ar trebui să-l folosesc, cred doar în poezia mai cu “suflet”, care mă poate face şi să gândesc, să îmi creeze sinestezii, să mă facă să mă îndrăgostesc de ea! Cer cam mult…
E bine în ultima vreme că unii scriitori tineri, neoexpresionişti, nu se dezic de scriitura lor şi continuă să meargă pe contrasens. Doar pe acest contrasens mi se pare că se poate crea ceva durabil, imun la modă şi convenţii. Deci, ca să-ţi răspund, poţi foarte bine să dai peste un amalgam de curente şi influenţe facile, poţi la fel de bine să găseşti flori de nu mă uita în poezia noastră actuală. Depinde dacă eşti pregătit să-ţi decorezi casa de unul singur, sau ai nevoie de ajutor specializat.
Trei cărţi pe care ai vrea să le “arzi” într-un incendiu?
Au existat astfel de experimente făcute de unii, alţii. Dacă aş fi o Julie Christie într-un “Fahrenheit 451”, aş arde cărţile bune, ca să nu rămână pe mâna celor care impun asemenea atrocităţi. Dacă ar fi pur şi simplu, ca să le fac să dispară, nu le-aş arde, le-aş da gratis la anticari.
Dar trei nume de autori pe care ai fi vrut sa nu îi fi citit vreodată, deoarece ne fac să părem săraci şi inutili prin comparaţie cu ei?
Prima senzaţie de acest fel am avut-o citindu-l pe Kundera, apoi pe Coetzee, apoi pe J.-D. Bauby. Dar nu contează că m-au făcut să mă simt mică, asta e şi ideea. Bine că suntem mici ca să ne facem şi noi mai mărişori. Fără repere adevărate nu mi-aş da seama că sunt şchiop într-o lume cu fotomodele.
Cărui poet român i-ai acorda Premiul Nobel pentru Pace?
Haha, scriitorul şi pacea cui? Make love not peace, mai bine.
* Interviul a apărut pe site-ul cronica de vineri
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
“Ţinuturile sudului” într-un maraton de 7 ore
Vineri, 4 iunie 2010, ora 22:00, în foaierul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” (Bucureşti), începe cea de-a II-a ediţie a “Maratonului de Poezie şi Jazz”. Timp de 7 ore neîntrerupte, poeţii şi muzicienii vor oferi publicului un turnir multiart ce se va încheia în dimineaţa zilei de 5 iunie 2010, la ora 05:00. Odată cu inaugurarea acestui maraton, se va lansa şi antologia ediţiei, la Editura Tracus Arte, în care semnează 33 de poeţi.
În cadrul Maratonului va fi prezentat un moment special dedicat regretatului poet Augustin Frăţilă (1953-2010) susţinut de actorul Viorel Păunescu. Pe Augustin Frăţilă l-am putut asculta cântând şi recitând la prima ediţie a Maratonului, în 2009.
Pentru maratonul propriu-zis voi citi din “Ţinuturile sudului”, Ed.Paralela 45, aceasta fiind şi prima lectură mai generoasă din volum, timp de 10 minute.
Acest eveniment are susţinerea Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti – Secţia Poezie. Proiectul este coordonat de Dan Mircea CIPARIU, preşedintele secţiei POEZIE – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, preşedintele Asociaţiei EURO CULTURART, şi Ioan CRISTESCU (iniţiatorul Serilor de Literatură şi Muzică de la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti).
Organizatori: Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti * Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” *Asociaţia Euro CulturArt * Asociaţia Open Art
Coproducător: Radio România Cultural. Blogul oficial al Maratonului de poezie şi jazz: www.poezie-jazz.blogspot.com
Mai multe detalii pe AgenţiadeCarte.ro
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
“Ţinuturile sudului” la al treilea workshop de traduceri de la ICR Istanbul
Mi-au fost cerute câteva texte de curând, pentru a fi folosite la un workshop de traduceri ce avea loc la Istanbul, mai exact al treilea workshop de traduceri de la ICR Istanbul. Workshopul a fost organizat de Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir, împreună cu Agenţia literară Kalem, scopul acestuia fiind acela de a aduce un plus de vizibilitate traducătorilor de limbă română, pe piata cărţii din Istanbul.
Atelierul a beneficiat de prezenţa şi implicarea celei mai importante traducătoare de limbă turcă din România, conf. dr. Luminiţa Munteanu, care a tradus întreaga serie Orhan Pamuk în limba română. Traducătorii care au participat la această ediţie a workshopului au fost Maria Cristina Dincer, Azel Mavi-Anton, Leila Unal, Gihan Curtomer, Manuela Alice Mocanu, Cristina Negoiţă, Cavidan Asan Alper, Monica Erenel, alături de coordonatorul programelor ICR de burse pentru traducători, Florin Bican. Poemele mele au fost traduse de Azel Mavi-Anton. Unul dintre ele:
Gözler
Sadece beyaz gözlerle görebildiğim için,
ve sadece bunlarda sabahlar toplanabildiği için,
gözlerimi açık tutabildiğim kadar açık tutuyorum.
Ağaçların da, birbirlerine girdikleri ana kadar,
yassı dokularda şekillendiği,
ancak hazırlıklı sallandıkları,
yakınlığımız için,
bunca yıl biriktirdiğim soğukluk için,
aynı pencerelere bakıyorum.
-sana karların uzak olduğu kadar yakınım-
Ve burda bize buluşmamıza az vakit tanınıyorsa bile,
Sen çok temiz bir sise dalıyorsun
Ve ben, rastgele, bir kışa bakıyorum.
Ochii
cum doar prin nişte ochi albi mai pot vedea
şi doar în ei se mai pot aduna dimineţile, îi ţin cât pot de deschişi.
privesc spre aceleaşi ferestre până când și copacii se adună unii într-alţii,
se conturează prin texturile netede, se mişcă de abia pregătiţi
pentru apropierea noastră. pentru răceala
strânsă în atâţia ani.
-sunt aproape la fel de departe de tine ca şi zăpezile-
și chiar dacă aici ni se îngăduie pentru puţin timp să ne întâlnim
tu te afunzi într-o ceață limpede,
iar eu, doar din întâmplare, privesc o iarnă.
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
“Ţinuturile sudului” vis a vis de Manneken Pis
sau “Zilele Internaţionale ale Francofoniei, Bruxelles, 17-19 martie 2010″
În perioada 17-19 martie 2010, cu ocazia Zilelor Internaţionale ale Francofoniei, Bruxelles-ul a devenit o scenă literară încăpătoare şi primitoare pentru 6 scriitori români: Valeriu Mircea Popa, Octavian Soviany, Miruna Vlada, Cosmin Perţa, Nora Iuga şi subsemnata, Andra Rotaru, alături de traducătoarea poemelor recitate, în franceză şi engleză, Alina Miron. Un eveniment sprijinit de ICR şi Centrul Român de Informare de la Bruxelles, condus de doamna Carmen Ducaru.
În prima zi a sosirii la Bruxelles, am susţinut o lectură la Passa Porta, alături de Octavian Soviany, Cosmin Perţa, Miruna Vlada, Valeriu Mircea Popa, Nora Iuga. Am fost acompaniaţi de saxofonistul Liviu Butoi. Multă lume, cărţi de jur împrejurul nostru. Poemele în traducere în limba franceză au fost proiectate pe un ecran, în spatele nostru. Unul dintre poemele citite în română îl redau aici.
Ploaie
unde doar apa mai poate pătrunde,
îmi caut un însoţitor calm. o piele mulată
pe un trup perfect,
care să mă plimbe în ploaie
Pe 18 martie 2010, am purtat o discuţie despre continuitatea şi discontinuitatea între generaţiile de scriitori, la sediul Youth Forum Jeunesse. Seara respectivă mi-a inspirat pe alocuri şi editorialul scris pentru Agenţia de Carte, pe care-l redau aici: http://www.agentiadecarte.ro/2010/03/catabolizarea-generatiilor-in-literatura/
Alte materiale apărute despre eveniment:
- http://www.antena1.ro/showbiz/evenimente/ziua-internationala-a-francofoniei-va-fi-sarbatorita-la-bruxelles-100975.html
- http://www.observatorcultural.ro/Ziua-Internationala-a-Francofoniei-sarbatorita-la-Bruxelles*id_1878-news_details.html
- http://www.rombel.com/evenimente/53579-ziua-internaional-a-francofoniei-srbtorit-la-bruxelles.html
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
“Ţinuturile sudului” în Serbia
De curând, la Editura Europa (Ediţia Paralele) din Novi Sad (Serbia) a apărut o antologie ce reuneşte nume actuale ale poeziei autohtone, de la Ioan Es. Pop la Robert Şerban, Cătălina Cadinoiu, Răzvan Ţupa…15 poeţi cu totul, “Iz Novije Rumunske Poezije” (Noua poezie română). Responsabil de selecţia autorilor şi editarea acestei antologii este scriitorul Pavel Gătăianţu, iar traducerea poemelor din română în sârbă îi aparţine lui Ioan Radin Peianov. Grafica este, ca şi în cazul revistei Europa, impecabilă.
În perioada în care s-au cerut texte pentru antologie, manuscrisul “Ţinuturilor sudului” era într-un travaliu cumplit. Acum, având în faţă antologia, nu reuşesc să traduc sau să-mi dau seama ce poeme am trimis!, iar titlurile lor sună aşa: “Dani” (asta cred că înseamnă …nu ştiu ce înseamna), “U noci”, “Predeli juga”, “O meni”, “Crni pesak” şi “Jos vise peska”… acesta, ultimul, după paginare e clar că e poemul “Şi mai mult nisip” , care se găseşte şi pe acest site. Urarea mea este: Mesecina!
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Ţinuturile sudului, Ed.Paralela 45, la Bookfest 2010
A fost o prima lansare în noiembrie 2005, când debutam cu “Într-un pat sub cearşaful alb”, Editura Vinea. Un cearşaf care unora le-a rămas pe cerul gurii, încât nu mai pot să pronunţe acest cuvânt. Am trecut peste zâmbind, fără să ştiu ce să zic sau dacă să zic ceva. În fond, cearşaful acesta a făcut şi desfăcut multe. În el am dormit timp de 5 ani de zile. De abia acum îl schimb şi mă îndrept cu mâinile întinse, cu degetele pipăind bezmetice după “Ţinuturile sudului” în care au fost numai şi numai anotimpuri, sau cele mai frumoase ultime luni ale mele.
Aceste Ţinuturi vor fi lansate la Bookfest pe 10 iunie 2010, ora 16:00, la standul Editurii Paralela 45, editură la care apare cartea, în colecţia Avanpost. Zâmbesc iar, deoarece cuvântul acesta nu poate să fie decât de bine: “detașament de siguranță situat înaintea unor trupe care staționează pe o poziție”. Despre volum vor vorbi oamenii dragi mie: Nora Iuga şi Octavian Soviany.
Şi ca să îmi readuc aminte cum a fost la debut şi ce mă aşteaptă iar… câteva poze din 2005, o Andra de acum 5 ani, o Livia Roşca pe care probabil o voi avea alături şi peste 50 de ani… Şi acum, ce e vechi şi ce e nou, cine a mai rămas, cine s-a mai schimbat, rămâne de văzut.
Bonus: (pe melodia asta am tot scris: Today, Jefferson Airplane)
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Antologia Poeţi Laureaţi ai Premiului Naţional Mihai Eminescu (1998-2008)
Pe 15 ianuarie 2009 se lansează la Botoşani antologia de poezie Poeţi Laureaţi ai Premiului Naţional Mihai Eminescu, Ed.Axa. Începând cu anul 1998, 19 poeţi au primit acest premiu, Mihai Eminescu- opera prima, care se decernează anual. Mulţi dintre ei sunt deja nume cunoscute.
Textele adunate în această antologie sunt fie inedite, fie deja publicate în reviste sau în volume. (În cazul meu, am optat pentru câteva poeme inedite, selectate din manuscrisul Ţinuturile sudului.)

Cuvântul înainte al antologatorului:
“Începând cu 1998, se acordă, odată cu Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opera Omnia, la propunerea poetei Ileana Mălăncioiu, şi premiul pentru Opera Prima. Dacă marele premiu, care se decernează unui poet român consacrat, îi revine, în organizare, Primăriei Municipiului Botoşani, printr-o hotărâre a Consiliului Local din martie 1991, şi Fundaţiei Culturale „Hyperion-Caiete botoşănene”, iniţiatoarea acestui premiu, premiul pentru Opera Prima i-a revenit, în administrare, Memorialului Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”. Acest premiu a fost susţinut financiar de fiecare dată de Ministerul Culturii şi Cultelor, prin Direcţia Judeţeană de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Botoşani. Printr-o decizie a conducerii ipoteştene, la ultimele două ediţii această instituţie nu s-a mai implicat în organizarea acestui premiu, revenind printre organizatori, aşa cum era şi firesc, cu ediţia a XII-a, când editează prezenta antologie, ce cuprinde în sumarul ei laureaţii primelor unsprezece ediţii.
Cum însă nu toţi poeţii laureaţi au dorit să fie incluşi în antologie – unii luând decizia de-a refuza în mod unilateral, alţii neputînd fi găsiţi pentru a-şi da acordul -, prezenta antologie însumează doar şaisprezece din cei nouăsprezece laureaţi. Îi amintim pe toţi aici, pentru o informare corectă, dar şi pentru a constata şi numele absente, din motivele amintite: 1998 – Doru Mareş, 1999 – Dan Bogdan Hanu şi T.O. Bobe, 2000 – Liviu Georgescu, 2001 – Răzvan Ţupa şi Cristian Pohrib, 2002 – Dan Sociu şi Teodor Dună, 2003 – Claudiu Komartin şi Dan Coman, 2004 – Bogdan Perdivară şi Sebastian Sifft, 2005 – Andra Rotaru, Diana Geacăr şi Oana Cătălina Ninu, 2006 – Livia Roşca şi Rita Chirian, 2007 – Florin Partene, 2008 – Svetlana Cârstean.
Girul valorii lor l-au dat de-a lungul celor unsprezece ediţii criticii literari: Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu, Mircea Martin, ca preşedinţi ai juriului mare, şi Dan Cristea, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon, Ioan Holban şi Daniel Cristea Enache, ca membri activi ai juriului.
Pentru alcătuirea prezentei antologii, antologatorul mulţumeşte, în mod special poetului Claudiu Komartin, care a solicitat celor mai mulţi dintre laureaţi materialele necesare. Antologia apare, aşa cum am spus, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, prin Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”.” – Gellu Dorian
Cum antologia cuprinde laureaţii acestui premiu până în anul 2008 inclusiv, trebuie să menţionez că Stoian George Bogdan (SGB)http://chipurile.blogspot.com/, obţine în acest an premiul, pentru volumul său de debut Chipurile, Ed. Cartea Românească.
Şi o poză din 2006, când mi s-a decernat premiul pentru volumul de debut Într-un pat sub cearşaful alb, Ed.Vinea.
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Ţinuturile Sudului la MLR
5 martie, ora 18:00, în cadrul Serilor de muzică şi poezie iniţiate de Muzeul Literaturii Române. Locaţie: cafeneaua La muzeu. (http://www.mlr.ro/newindexeng.htm).
“un praf fin umple marea. aici e crematoriul. în câteva zile mă voi desprinde. zdrobesc toată piatra din mine. seamănă cu o moarte, dar tu vei fi mai uşor. poate mai viu. eu mă voi îndrepta spre uscat. unde malurile sunt sângerii, se contorsionează ca nişte ţevi ruginite. pe ele trec trenurile tale pline de fier.”
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Fără sfârșit la Tel Aviv
În vară am văzut un anunţ pe site-ul ICR-ului. Un proiect iniţiat de ICR Tel Aviv şi publicaţia israeliană de artă şi cultură contemporană A5 Magazine, cu cerinţe simple, pe înţelesul meu. Fără multă birocraţie. Call for projects! Scriitorii sau artiştii plastici puteau să trimită o lucrare scrisă/creată pe o melodie, bilingv (română-engleză).
Cum sunt dependentă de muzică şi majoritatea textelor le scriu ascultând muzică (uneori aceeaşi melodie la nesfârşit, zile întregi până când mi se încurcă în minte toate gândurile), am fost bucuroasă că în sfârşit găsesc ceva care să mi se potrivească. În iunie începusem să scriu primele poeme ale acestui volum, Ţinuturile sudului, din care am extras pentru selecţie poemul Fără sfârşit. Atunci eram la început, nu ştiam încotro mă va purta volumul, dacă îl voi finaliza, dacă ceea ce urma să se întâmple se va plia firesc pe tema volumului. Dar lucrurile au mers bine, am scris fără să mă pot opri. Iar asta înseamnă la mine că am avut perioade în care uram să ies din casă pentru că nu mai puteam lăsa pe nimeni să se apropie de pielea mea nouă, care tresărea doar la aceste Ţinuturi ale sudului. Simţeam că sunt doar în ele, le vedeam dimineaţa când deschideam ochii, se zbăteau acolo, sub pleoape. Au fost multe contradicţii, unele care m-au ajutat să prind dimineţile simţind că sunt pe jumătate scufundată în mare, altele care m-au ajutat să aud ceainicele cum se plimbă pe şinele de tramvai când se lumina de ziuă…Am ştiut însă că am terminat volumul în momentul în care, după multe zile în care stătusem pe pervaz, îmi mişcasem uşor mâinile chemând doar zăpada, ea a venit. Se revărsase toată din roabe, după ce o aşteptasem mult. Şi când a venit, am lăsat-o să plece. Am modificat manuscrisul pentru ultima dată în 31.12.2009, după ce trecuseră toate zăpezile bucureştene şi simţeam că nu mai pot insera nici măcar un punct sau o virgulă. Se terminase, şi mă simţeam aproape atât de departe de mare ca şi zăpezile.
Deci, aceasta e melodia din vremurile ardente ale verii: Colour of the night a lui Brett Anderson.http://www.youtube.com/watch?v=nfQOUR8GAfE
şi aceasta e revista A5 Magazine (www.thea5magazine.com).
Artiştii şi scriitorii români prezentaţi în numărul special al A5 Magazine: Andreea Anghel, Vlad Andrei Gherghiceanu & Nicu Ilfoveanu, Maxim Dumitraş, Vasile Raţă, Andra Rotaru, Ioana Milea, Loriana Marchetanu, Claudiu Ciobanu, Oana Bolog-Bleich, Renee Renard, Saviana Stănescu, Levente Kozma, Daniela Frumuşeanu, Otilia Cadar, Dan Sociu, Rodica Toth Poiată, Simona Vilău (http://despreartasialtidemoni.blogspot.com/), Florica Prevenda, Corina Raiciu, Elena Vlădăreanu.
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Iubirea e pe 14 februarie
Pe 14 februarie se va lansa antologia Iubirea e pe 14 februarie, Editura Vinea, un proiect iniţiat de Andrei Ruse (http://andreiruse.ro). Aceasta este coperta pentru care au votat scriitorii incluşi în antologie şi nu numai. Mi se pare normal să arate astfel, cu două păsări pe un fir de telegraf, ca în copilărie, când doar tânjeam să am şi eu o praştie şi să alung toate zburătoarele. Acum, zburătoarele îşi pot lua şi singure avânt.
În cazul meu, spreŢinuturile sudului, manuscrisul din care mi s-a selectat pentru această antologie poemul Desprinderi. Pentru mai multe detalii, fiţi prezenţi la lansările acestei iubiri de 14 februarie. Probabil vor urma multe altele!
(ptr. updateurile finale şi lista de scriitori incluşi în antologie, vizitaţi site-ul de mai sus)
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰
Din ianuarie 2010, Andra Rotaru la Biblioteca de poezie, adica un ianuarie 2010 in care Literatura română scrie pe mine
http://bibliotecadepoezie.wordpress.com/2010/01/09/andra-rotaru-pragurile/
http://bibliotecadepoezie.wordpress.com/2010/01/08/andra-rotaru-un-poem-inedit/
₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰₰































