În urmă cu puţin timp, Robert Şerban mi-a trimis câteva întrebări despre cel mai recent volum al meu, “Ţinuturile sudului”. Urma să realizăm un interviu pentru revista Orizont din Timişoara, iar de data aceasta, nu mai eram eu intervievatorul. Orizontul nr. 7 din 23 iulie 2010 a apărut…Un mic extras din interviu:
De la apariţia volumul tău de debut, „Într-un pat sub cearşaful alb”, şi până la recent apărutul „Ţinuturile Sudului” au trecut cinci ani. Pare mult, mai ales că eşti un scriitor tânăr, şi se pare că tinerii au o febrilitate în mai toate gesturile, inclusiv în cele editoriale. Aşa a fost să fie sau e vorba de o strategie literară în această revenire?
Nu asta mă îngrijorează acum, cât mă îngrijorează că mi-am dat seama că pot să scriu doar când există nişte forţe exterioare sau interioare ce anunţă un dezechilibru. Mi-e teamă de ele, pentru că atunci mă rup de lume, prietenii îmi par nişte vietăţi încă dragi, dar îi privesc ca şi cum ar fi veniţi de undeva de departe şi am nevoie recurent, de o sursă de adrenalină feroce, pe care uneori o provoc, ca să-mi fie mai aproape dezlănţuirea. Nu au trecut 5 ani de la debut, mai degrabă au trecut nişte etape care, pentru că nu a existat un context favorabil, au aşteptat până când ceva a dezlănţuit o teroare autentică în limbajul meu. Nu e chiar plăcut să simţi pe viu. E mai uşor să scrii imaginându-ţi că trăieşti sau vezi anumite cadre, poveşti, întâmplări. Acum mă simt epuizată şi vara aceasta o simt fadă, tocmai pentru că m-am vindecat. Sunt din nou într-un echilibru, căruia nu-i găsesc un sens, aşa că aştept din nou hazardul acela minunat, care pune lucrurile în mişcare.
Continuarea aici: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/iulie2010.pdf
