Andra Rotaru

Andra Rotaru, poezie, literatura

În urmă cu puţin timp, Robert Şerban mi-a trimis câteva întrebări despre cel mai recent volum al meu, “Ţinuturile sudului”. Urma să realizăm un interviu pentru revista Orizont din Timişoara, iar de data aceasta, nu mai eram eu intervievatorul. Orizontul nr. 7 din 23 iulie 2010 a apărut…Un mic extras din interviu:

De la apariţia volumul tău de debut, „Într-un pat sub cearşaful alb”, şi până la recent apărutul „Ţinuturile Sudului” au trecut cinci ani. Pare mult, mai ales că eşti un scriitor tânăr, şi se pare că tinerii au o febrilitate în mai toate gesturile, inclusiv în cele editoriale. Aşa a fost să fie sau e vorba de o strategie literară în această revenire?

Nu asta mă îngrijorează acum, cât mă îngrijorează că mi-am dat seama că pot să scriu doar când există nişte forţe exterioare sau interioare ce anunţă un dezechilibru. Mi-e teamă de ele, pentru că atunci mă rup de lume, prietenii îmi par nişte vietăţi încă dragi, dar îi privesc ca şi cum ar fi veniţi de undeva de departe şi am nevoie recurent, de o sursă de adrenalină feroce, pe care uneori o provoc, ca să-mi fie mai aproape dezlănţuirea. Nu au trecut 5 ani de la debut, mai degrabă au trecut nişte etape care, pentru că nu a existat un context favorabil, au aşteptat până când ceva a dezlănţuit o teroare autentică în limbajul meu. Nu e chiar plăcut să simţi pe viu. E mai uşor să scrii imaginându-ţi că trăieşti sau vezi anumite cadre, poveşti, întâmplări. Acum mă simt epuizată şi vara aceasta o simt fadă, tocmai pentru că m-am vindecat. Sunt din nou într-un echilibru, căruia nu-i găsesc un sens, aşa că aştept din nou hazardul acela minunat, care pune lucrurile în mişcare.

Continuarea aici: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/iulie2010.pdf

Posted by andra On July - 26 - 2010 news ultima oră ținuturile sudului

Plec din Târgu-Jiu cu o oarecare nostalgie. În prima zi a venirii îi scriam Liviei Roşca un SMS în care-i spuneam că am ajuns în locurile “noastre”, după ani şi ani, iar ea îmi răspundea că “tinereţea nu se mai întoarce niciodată”. Am trăit în această săptămână fiecare moment, conştientă că acest “acum” nu se va mai întoarce…

Continuarea aici: http://www.gorjeanul.ro/societate/poeta-andra-rotaru-plec-din-targu-jiu-cu-o-oarecare-nostalgie?Itemid=135

Posted by andra On July - 20 - 2010 news ultima oră ținuturile sudului

În perioada 12-16 iulie 2010 am participat la primul atelier de scriere creativă organizat la Târgu Jiu, intitulat “Manuscrisul de la Gorj”. Finalitatea acestui curs de creative writing va fi editarea la finele acestui an a unui cărţi de poezie. Un manuscris pe care tinerii participanţi la acest atelier de scriere creativă ni-l vor propune în luna octombrie a anului în curs. Manuscrisul va fi publicat la una dintre editurile de renume din Bucureşti.

Cea mai mare bucurie a fost să văd cum după terminarea orelor de curs, relaţia ucenic- profesor se transforma într-o prietenie frumoasă, motivată de un interes comun pentru poezie. Iar tineri precum Alexandra Belgun, Alexandra Mănescu, Alexandru Popete sau Andreea Eva sunt mult mai mult decât nişte tineri care scriu, sunt şi nişte nume pe care probabil în curând le vom auzi vehiculate în mediul literar. Sper ca selecţia acestui manuscris de la Gorj să fie una dificilă,  juriul putând să ajungă chiar la conflicte. Şi va fi bine să fie astfel, pentru că Andrei Novac, Dan Mircea Cipariu, Cornelia Maria Savu şi eu avem păreri la care ţinem, unele comune, altele probabil divergente. Cum în ultima vreme tinerii din orice colţ al României  scriu bine, ştiu cât de greu e să faci parte dintr-un juriu, mai ales că e o responsabilitate să fii tu cel care poţi schimba cursul unei vieţi. Pentru că un volum de debut îţi poate schimba acest curs.

O altă mică bucurie a fost aceea că la Târgu Jiu am avut parte şi de o lansare a “Ţinuturilor sudului”, volumul recent apărut la Editura Paralela 45. Iar de acum înainte, acest volum se va găsi şi la Biblioteca Christian Tell din Târgu Jiu, poate cel mai important lucru pentru un scriitor. Mai multe despre aceste evenimente aici http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/“tinuturile-sudului”-in-orasul-lui-brancusi/ şi http://www.agentiadecarte.ro/2010/07/andra-rotaru-aduce-la-targu-jiu-„tinuturile-sudului”/

şi un material video filmat de echipa de la Gorj TV la lansarea cărţii, pe o caniculă care m-a făcut să ma sprijin de rafturile de cărţi şi să fiu crispată :)

http://www.gorjtv.ro/?do=Articole&optiune=Actualitate&id=5199&hl=andra%20rotaru&tip=toate#linkGalerie

Posted by andra On July - 19 - 2010 news ultima oră ținuturile sudului

Subscribe here

VIDEO

TAG CLOUD

andrarotaru andra rotaru festival poezie proza ținuturile sudului

WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck and Luke Morton requires Flash Player 9 or better.

POPULAR